tinerilor ce nu-şi găsesc locul, neastâmpăraţilor tineri...
Suferi şi parcă privind din perspectiva lumii lucrurile din jur te înstrăinezi şi mai tare de tine în ele.
Ai fost şi încă eşti cât se poate de zbuciumat/ă:
întâlnirea romantică, presărată de mirodeniile fascinantei incursiuni pe drumul cunoaşterii
de la început s-a transformat într-un real viol de inimă, călcată de gigantice
falusuri de tren în itinerariile ei. Zadarnic, fiindcă n-ai puterea
să-ţi controlezi destinul şi sentimentele care te năpădesc uneori de te izbesc cu
capul de toate neregularităţile colţuroasei existenţe cotidiene (şi aici te referi la ofertele irefutabile pe care societatea capitalistă ţi le prezintă drept "elixirul fericii" şi succesului oricărei fiinţe umane, printre care, de vază stă
filozofia "generaţiei dubstep", cam preluată, ce-i drept, de la tata hippie:
"free, wild sex, no boundaries, just do it, carpe diem, fii cool, fii la modă, poartă (masca) asta, fii aşa şi fii cutare").Intonaţiile democratice ale unor imperative comuniste deja înfrânte. Deci nu te teme de tine.
Un gând te frământă la modul absolut: cum de nu mai există
afecţiune – prietenie sinceră, ce nu se
bizuie pe interesele proprii, iubire dezinteresată, fragedă ca un prunc,
pasiune domoală, noţiunea de a face dragoste din pleoape cu subtilitatea
frumuseţii din jurul tău? de ce oamenii sunt aşa de duri, nevisători, de ce nu
mai cred în auroră şi-n peştişorul auriu, de ce plouă mereu din nori negri, de
ce nu mai crede nimeni în nimic, de ce îl uităm pe Dumnezeu într-un coşciug,
nici acolo ori pe-un raft căzut? Şi de ce-urile acestea apasă asupra ta cu o
presiune de oală: starea de agregare a unui abur aparte.
Fierbi înăbuşit în suc propriu.
Te pierzi în imagini difuze. Cel mai grav e faptul că toate aceste constatări nu fac decât să te ermetizeze şi mai mult în propria-ţi piele – etichete numerotate greşit, taguri şterse, ambalaje sfâşiate în grabă - neştiind cum e mai bine. Să te „expui” ca ceilalţi, ca idolii de purici alb-negru, de celuloză ? Să te închini unor sticle goale, să te laşi purtat de val? Să te sulimeneşti cu ambalaje improprii, să te-mpăiezi? Să te proţăpeşti în vreun raion ori de-o vitrină fumurie? Nu.
Te aşterni reverenţios în lada de deşeuri menajere a societăţii - mintea colectivă: măcar aici e răcoare, e linişte...şi e loc destul.
Fierbi înăbuşit în suc propriu.
Te pierzi în imagini difuze. Cel mai grav e faptul că toate aceste constatări nu fac decât să te ermetizeze şi mai mult în propria-ţi piele – etichete numerotate greşit, taguri şterse, ambalaje sfâşiate în grabă - neştiind cum e mai bine. Să te „expui” ca ceilalţi, ca idolii de purici alb-negru, de celuloză ? Să te închini unor sticle goale, să te laşi purtat de val? Să te sulimeneşti cu ambalaje improprii, să te-mpăiezi? Să te proţăpeşti în vreun raion ori de-o vitrină fumurie? Nu.
Te aşterni reverenţios în lada de deşeuri menajere a societăţii - mintea colectivă: măcar aici e răcoare, e linişte...şi e loc destul.
Pentru cei oropsiţi.
"Orice singurătate-i un păcat. Aşa grăieşte
turma." (Nietzsche F.)
"Singurătatea e preţul pe care trebuie să-l plătim că
ne-am născut în acestă perioadă modernă, atât de plină de libertate, de
independenţă şi de propriul nostru egoism." (Soseki N.)
"Singurătatea e un lucru frumos, dar ai nevoie de
cineva, ca să-ţi spună că singurătatea e un lucru frumos." (Balzac H.)
Te îmbrăţişez virtual între două acolade imperfecte. Singuraticule, singuratico!
