Atâtea simţăminte dospite-n vas de lut!
E-aşa de mic pe lume, sfidându-şi Universul
Şi rătăcind, sărmanul, în tot necunoscut!
El pe Pământ se crede cea mai bravă făptură
Uitând că-n galaxie e praf pe-un vârf de ac.
Conglomerat de universuri în miniatură
E omul. Paradox de stele strânse într-un sac.
Şi vine şi se duce pe-această lume vagă
Lăsând în urmă lacrimi pe-a veacului alee.
E omul - ropot jalnic de ţipete, o plagă…
O stea zidită-n lut, ce-şi pierde orişice scânteie!
Amarnic tot încearcă s-ajungă sus, la stele.
Zadarnică-i e truda şi clipele de râs.
Căci toate sunt în tot: stele-n atom şi om în ele.