Într-o seară, extenuată după ore întregi de muncă, mi-am propus să vizionez o comedie sau cel puţin un film care să-mi amelioreze moleşeală generală, să mă reactiveze în urma unui şoc de fibrilaţie zdravăn. Cotrobăind prin cutiuţa de amintiri şi găsind că în zilele noastre nu se mai fabrică filme amuzante, ci doar barbare, scârboase şi deşucheate, mi-am vorbit astfel:
- Ce-ar fi să mă uit la un film cu zombie? Am văzut o groază de ele din toate categoriile posibile, chiar descoperind nişte comedii la care am râs copios şi-al căror efect revigorant mi-a stimulat secreţia de serotonină pentru întreaga săptămână, gen "Tucker & Dale vs Evil", "Shaun of Dead", "Zombieland". Sau măcar cu-n horror bunicel să mă pricopsesc.
Bună idee, nu-i aşa? Genială aş spune acum.
Şi uite aşa, scotocind prin Cinemagia, am dat peste "Warm Bodies". Un film de anul ăsta. Comedie, horror, romantic. Actori tineri, frumoşi, cuplu şi în viaţa reală (evident că gândul mi-a zburat fix la "The Notebook"). Hmmmh...
Aşa deci: mă înarmez cu tot tacâmul, îmi aştern baveţica ca pe-un colier nelipsit şi-mi scot zăbalele.
- Mmmmm!
Un film într-adevăr sensibil, deconcertant, ieşit din tipare. Deşi cu o acţiune simplistă şi o poveste de dragoste stranie, cât de poate de creepy la început, reuşeşte să se deruleze în imaginaţia cinefilului într-o manieră cu totul şi cu totul adversă. Ţi se lipeşte de inimă de-ţi creşte nivelul colesterolului la cote mortale, până scoate la iveală cadavrul, respectiv omul din tine, precum i se întâmplă şi misteriosului personajul principal, poreclit R.de către fata care i-a căzut cu tronc.
O fabulă modernă, demnă de secolul XXI, cu animale ceva mai evoluate decât cele ale lui Fontaine, deşi nu mai puţin groteşti, care luptă pentru supravieţuire într-o lume întunecată, spălată pe creier de egoism=neiubire=foame de oameni. La propriu!
Un tânăr stăpânit de întunericul dezumanizării şi demenţa iraţionalului. O lume împărţită în două: oameni şi şoareci, care le ronţăie creierii. O fată delicată, frumoasă prin explozia de compasiune şi iubire ale cărei rămăşiţe le răspândeşte pretutindeni.
Un produs american cu ceva "sânge" european, clar. Sau măcar ceva neuroni culeşi de pe meleagurile noastre (la ce capodopere cinematografice mai scot "obamiştii" în ultimii ani...). Plus o doză de umor tipic englezesc. Nu de Cola!
"Warm Bodies" în traducere demenţială: "Iubitul meu e zombi."
Mai degrabă ar suna mai din context "Traducătorul meu e zombi."
Un film în care regăseşti toate acele complimente pe care tinerii geloşi şi le trântesc în momente de mare cumpănă, precum şi sentimentele celor deprivaţi de iubire...netransfigurate!
A fost odată ca niciodată...un zombie ce s-a îndrăgostit de-o fată.
Prima întălnire: un măcel între armatele zombie şi oameni, cu ocazia căreia R.îşi serveşte micul-dejun (după ani şi ani de îndelungi aşteptări) direct din scăfârlia prietenului Juliei, înfulecând şi o bună parte din amintirile lui, care însă îi lăsă un gust amar. Primul pas spre lumină. O salvează pe Julie din mâinile zombilor scheletici de înfometaţi şi caraghios, se îndrăgosteşte nebuneşte de ea!
Dante Aligheri spunea odată (când trăia), că "iubeşte puţin cel ce poate spune prin cuvinte cât iubeşte." Vorbele lui se aplică perfect în acest film, vedeţi voi de ce.
"Numai iubirea mai poate salva lumea" - un alt dicton milenar, transmis prin viu grai din tată-n...tată, ce se regăseşte ca la el acasă în trupurile reînviate de pulsul unei călduri interioare regăsite.
Vezi, asta-mi place la filmul cu pricina, faptul că ai de învăţat sau măcar de recapitulat un teanc de lecţii de viaţă privind iubirea şi netăgăduita ei putere de a ne face în primul rând oameni, abia mai apoi nişte oameni mai buni.
"Un film fără morală e un film lipsit de conţinut şi esenţă: o simplă înşiruire fără noimă de imagini zgomotoase şi sunete colorate, care te lasă vrăjit şi inert" - subsemnata, după o oarecare experienţă în domeniu
Inimă vie
