"În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face
două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una e să nu creadă în existenţa
lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi
dăunătoare măsură." - C.S.Lewis, autorul.
Acelaşi C.S.Lewis, autorul mai bine-cunoscutei serii de
cărţi pentru copii, „Cronicile din Narnia”.
Şi nu-i aşa? În general, marea majoritate a oameniilor râd
involuntar când vine vorba de Ei – „Ceilalţi”, „Capi-de-Mort”, „prieteni
imaginari”, „fantome”, „extratereştri” şi toate celelalte pseudonime sub
misterul cărora au învăluit omenirea de aproape 7000 de ani, de când
conducătorul întunericului s-a prezentat perechii adamice:
Ori că sunt doar plăsmuiri ale unor minţi închistate, ale
clericilor şi sperietorilor de ciori, ori le găsesc că sunt doar drăcoveniile
simpatice şi hidoase, ce se strâmbă hâd în lumea desenelor animate.
Cealaltă extremă: amăgiţii. Vrăjitorii, cei căzuţi în patima
studierii, intrării în conexiune cu ei, din varii motive: plictis, deznădejde,
speranţă, curiozitate, încredere exacerbată în propriile forţe umane,
amuzament, desconsiderarea forţelor supranaturalului, a realităţii fizice şi a
principiilor creştine etc.
„Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să
cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi
proroci mincinoşi.” (1 Ioan 4:1)
„Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe
fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în
stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să
întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe
morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi
din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri
dinaintea ta.” (Deuteronom 18:10-12)
Luaţi aminte la spusele lui Lewis să nu faceţi nici una din
aceste greşeli vizavi de demoni. Există, nu râdeţi de ei, ferească Domnul să
încercaţi să-i contactaţi, căci vă vor distruga viaţa într-un hal fără de hal
şi vă vor târâi până în fundul iadului, unde vă vor chinui în vecii veciilor,
unde va fi doar „plânsul şi scrâşnirea dinţilor”, „unde vierme lor nu moare şi
focul nu se stinge”.
Citind Biblia, căutaţi Lumina, nu întunericul. Iubirea, nu
ura şi mândria. Fiţi mereu cu băgare de seamă, inclusiv la cartea pe care v-o
recomand s-o parcurgeţi cu mare reticenţă sufletească. Priviţi-o doar ca pe-o
perspectivă realistă pe care C.S.Lewis, mai mult sau mai puţin creştin (asta
numai Dumnezeu o poate judeca), a surprins-o în rândurile cărţii sale.
Precum o spune şi titlul: scrisorile pline de răutate şi
întuneric ale unui demon experimentat,
Sfredelin, către novicele său, Amărel.
O obiecţie serioasă la cartea cu pricina - adresările
politicoase:
- Dragul
meu Amărel
- Cu
afecţiune, unchiul tău, Sfredelin
O eroare fundamentală pe care un autor „creştin” o poate
face atunci când se pune să scrie o carte atât de delicată despre lumea
diavolilor, prin care se presupune că trebuie să „demaşte” urâciunea lor şi nu
să o îndulcească folosind exprimări de genul. Greşit, greşit şi foarte
periculos. Efectiv îţi inoculează ideea că între demoni există familie, respect
şi mai grav, iubire?!
Domnule Lewis, dacă demonii ajung să iubească, atunci nu mai
sunt demult demoni, ci îngeri de lumină.
Această abordare a autorului nu poate dovedi decât două
lucruri: nu a fost destul de conştient de natura maleficului diavolilor,
atribuindu-le virtuţi dumnezeişti, ori, cine ştie, a încercat în mod vădit
umanizarea lor.
În ansamblu, „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai
tânăr” este o carte cu o abordare distinctă, aceea din „punctul de vedere” al
îngerilor decăzuţi, care încearcă din răsputeri să aducă omul în aceeaşi stare
cu a lor, să-i distrugă credinţa cu orice preţ prin „tăbărârea” pe punctele
slabe ale voinţei sale.
O carte cu frumosul, moralizatorul mesaj, „luptă, omule, cu
toată credinţa şi nădejdea biruinţei tale şi nu ceda în bătălia cu ispitirile
demonilor care te au în vedere. Negreşit vei reuşi. Căci nu eşti singur cu ei,
ci El îţi stă alături neîncetat.”
Câteva dintre „înţelepciunile” autorului englez:
„Prin urmare, aproape toate viciile oamenilor îşi trag seva
din viitor. Recunoştiinţa priveşte înspre trecut, iar iubirea către prezent:
frica, avariţia, dorinţa carnală şi ambiţia privesc înainte.”
„Întreaga filozofie a iadului porneşte de la recunoaşterea
axiomei care spune că un lucru e acel lucru şi nu un altul şi mai ales, că un
individ e acel individ şi nu altul. Binele meu e al meu şi binele tău e al tău.
Ce câştigă unul altul pierde. Până şi un obiect e ceea ce e prin excluderea
oricărui alt obiect din spaţiul pe care îl ocupă: dacă se extinde, o face dând
la o parte alte obiecte sau absorbindu-le. Un sine se comportă la fel. La animale,
absorbţia ia forma devorări; pentru noi, ea echivalează cu transferul voinţei
şi libertăţii dintr-un sine slab într-unul mai puternic. "A fi"
înseamnă "a fi în competiţie.”
„Prezentul e clipa anume în care timpul întâlneşte
eternitatea. ”
„Într-un cuvânt, dintre toate lucrurile, viitorul este cel
mai puţin asemenea eternităţii. Estea cea mai integral temporală parte a
timpului - pentru că trecutul a îngheţat şi nu mai curge, iar prezentul e
străluminat tot de raze eterne. ”