...Azi le insiram doar penele...

"Orice iubire are stropi de infinit. Dincolo de ea începe abisul."

miercuri, 28 august 2013

Suflet de poet


"Tăcuţilor artişti. 
Cu negrăită umilinţă,

un fals. 
mare.
până la creştet.”


Sunt mulţi poeţi în lume
În goană scriitori,
Ce mâzgălesc din pană
Icoanele în glume,
Versete şi psaltiri.
Pe-a nebuniei culme
Scriu gânduri de pe Lună
Ambiguu, fără rime
Rătăcitori în rânduri
Multe, pentru mulţime,
Ce-n cuget, amintiri
Ne scrijelesc o rană.
Cu mintea curbă-n isteţime
Dar inima prea plană...

Şi nu-şi dau seama, gânditori
Ce caută nevăzute chei
Din sfânta înălţime,
Că ei sunt morţi şi muritori
În veşnica prostime,
Că nu pot fi învăţători
Cu vorba lor profana!...
...Sunt numai nişte-nvăţăcei
- mult prea novice săpători
Pământului – să-i cearnă...

Şi ei nu ştiu şi noi nu ştim
Că-n inimă orfană
De răutate, galerii,
De gol şi vanitate,
Stă blând locaş de rai şi mii
De gânduri înălbite
În sângele fierbinte
Al Domnului Ce-L preamărim
Cei cu puţină minte!

Adevăraţilor martiri
Cu suflet de poet
Grădinile de trandafiri
Le sunt cadou nedrept.
Căci ei sunt cei ce când deschid
Ai lumii ochi murdari,
Noi să vedem că e doar vid
Al scriitorilor brevet
De iad şi de minciună,
Ce ne absoarbe-n mod concret
Din adăpost, când tună...
Şi nu vedem şi chiar nu vrem
Să apreciem vreodată,
Adevăraţii, robi poeţi
Cu gura parfumată,
Ce scriu în glas înălţător
Cu milă, dragoste şi dor
În fiinţă-ndurerată,
O prea frumoasă faptă
De-ajutor.
Sărmanilor dau tot, de gem
Lacrimi fierbinţi.
Şi mor...

Dar ei nu mor.
Ci-n veşnicii
Devin prea luminoşi aştri
Iubiţi de îngerii-poeţi
Goniţi dintre cei vii:
Căci i-au ucis cu ura lor...
Dar poate, om nebun, înveţi
Să-i apreciezi. Şi-atunci vei ştii
Că ai fost prost şi i-ai scuipat
În văzul tuturor,
Când ei, supuşi, ţi-au sărutat
Cu-atâta dor
Călcâiele rănite de stridii
Şi tâmplele plesnite-ngrozitor
De putrede invidii
Şi scaieţi.

Ci ei, universali poeţi
Cu mintea-naripată
Cât te-au iubit...dar ai ucis
Dragostea lor uitată.
Şi astăzi ca prin vis...
Mai simţi?
Parfumul lor smerit,
Privirea blândă, aplecată
Spre tine. Te deştepţi...
Tu, om prea fericit
Şi-i vezi c-o aulă curată...
Iubeşte-i sfânt şi nalţă-ncet
Privirea-ţi de granit
Mai blând ca niciodată,
Spre sufletul de-a pururea poet!


Receive All Free Updates Via Facebook.