- Manifest
Eu relativez, tu relativezi... un fel de vanghelie lăuntric care este urlă laborios spre mine: mă pierd. În almanahe.
Nu mai ştiu deloc cu ce paletă să lăcuiesc soarele.
Desenaţi-mi, vă rog!
Viaţa e un fel de ciulama cu multe toarte. De oricare o
apuci, o faci ţăndări - te lasă fleaşcă.
Şi uite-aşa se iveşte Alex - băiat fain, zglobiu. Mă vede
bine. De la o poştă.
Alina, tovarăşa de taclale - face nazuri când m-arăt.
Istvan crede că-s simandicoasă. Lari chiar mă place.
Anuţa mă invidează. Lui Deiu îi vine să-mi dea cu câte-un scaun în cap.
Toţi altfel. Toţi deopotrivă.
Dar cine sunt eu în genere? strâmbătura Anuţei, iubirea lui Lari, cna-ul teledonurilor?
Eu nu sunt vreun sentiment anume, ci un ghem de ele. Al
naibii de încâlcit.
La fel şi tu.
Nu ne descurcă nimeni. Noi...
La ce folos să ne mai judecăm unii pe alţii, când suntem pe
lângă subiect şi nedemarcaţi la fiecare pas?
De ce şutăm vorbe unii-n alţii, de parc-am ţinti prin lunetă?
De ce ne întortochem într-un asemenea hal vieţile, feţele,
mâinile, sinapsele? De ce ne sucim ochii după vârtejuri şi luminiţe? De ce ne şuntăm
conştiinţa?
De ce nu mai ştim să iubim, să brevetăm? De ce să-i lăsăm pe
alţii în locul nostru de drept?
"To Einsten or not to Einsten. That's relativity."
Nu ne vedem umbra, n-avem nici cea mai vagă idee cine suntem şi
încotro. Da suntem dăştepţi, frate! şi frumoşi pe de-asupra.
Facebooku' ne iubeşte.
Trăieşte clipa, zise nenea Tivi Zor. Have fun. Şi lasă tu
prostioarele astea existenţiale. Mă ocup io. Nani, puişor!
Aşa grăit-a Zarazacusca.
